joi, 22 aprilie 2010

22 aprilie 2010

Azi a fost ultima zi în care am avut cursuri şi parcă nu-mi vine să cred. Mai vreau... La ultimul curs le-am rugat pe ale mele colege şi prietene să scrie câteva rânduri. Iată ce a ieşit...

“Ultimul curs. Teorii ale imaginarului. Mesina. Prima bancă. În faţă – catedra. În jurul tău colegi. Anul III de facultate. De mâine şomere, cu examene, serviciu, prieteni, singurătăţi, zâmbete, fotografii, amintiri (fără timbru :D).
Noi două – diferite. Prietene. Cu multe speranţe. Încrezătoare. Lipsite de teama unui început. Astăzi – o superbă zi în care ne luăm rămas bun... PÂNĂ MÂINE! “
Signed: Carmen (Rusu) - mereu la ceaiul de la ora 5

“Mda...rămâne, poate, pe data viitoare la ceaiul de la ora 5 de care zice Carmen. Nu uita de blogul nostru: acolo ne putem regăsi oricând, indiferent de ţară, timp sau motiv. Aşa că până la o altă revedere informală ne vedem pe blog.”
Signed: Bianca (Coman)

“Azi se fac fotografii pentru veşnicie şi se scriu rânduri pentru veşnicie. Ne luăm rămas-bun, dar spunem şi bun venit totodată. Va fi mereu acel ceai de la ora 5, unde ne place să credem că putem opri timpul.”
Signed: Anca

“Îmi este foate greu să-ţi scriu acum câteva rânduri. Mi s-a spus să scriu şi eu scriu. Îţi scriu că trebuie să trăim minut cu minut, secundă cu secundă, să simţim că trăim prin toate activităţile noastre lipsite de valoare, banale, neimportante. Totul trece, totul se schimbă. Lumea se schimbă şi noi împreună cu ea. O să-mi fie dor de anii facultăţii, de voi, de tine (ca şi colegă, ca prietenă o să te am mai mult timp de acum). Rămân fotografiile, amintirile a ceea ce a fost facultatea, anii facultăţii.”
Signed: Roxana

Sper că nu am schimbat în niciun fel ceea ce au spus fetele.

Acum este rândul meu să scriu căteva cuvinte.
Astăzi am luat parte la două evenimente importante. Am încheiat cei trei ani plini de cursuri faine - Facultatea de Litere, Specializarea Comunicare şi Relaţii Publice, dar mi-am luat şi rămas bun de la o persoană dragă mie. Ultimul curs a reuşit să mă întristeze, pentru simplul motiv că a fost ultimul. Despărţirea a reuşit să-mi smulgă o lacrimă de fericire...trebuie să înveţi să te bucuri pentru cel (cei) de lângă tine...
Când am ieşit din sala 305 am vrut să spun “ne vedem mâine”…nu o să ne mai vedem mâine...nici luni...nici în alta zi...doar la examene sau predări de proiecte...

Să sperăm că ne vom revedea în 2020, în prima sâmbată din iunie :D

duminică, 18 aprilie 2010

Masini...

Una dintre masinile care mie imi plac foarte mult...



miercuri, 14 aprilie 2010

No name...

În ultima vreme timpul nu a fost de partea mea...Acum ar fi trebuit să muncesc, dar uite că scriu aici.
La facultate profesorii au început să ţină ultimele noastre cursuri şi seminarii. Se apropie sfârşitul vieţii de student şi mă cuprinde un sentiment de tristeţe.
Zilele trecute am căutat un document prin nişte foldere pe care nu le mai folosec acum şi am descoperit ca am nişte versuri scrise la O.Paler. Mi-au plăcut foarte mult atunci când le-am citit pentru prima dată şi încă îmi plac, aşa că o scriu mai jos câteva dintre ele:

“Paradoxul vremurilor noastre în istorie este că avem:
clădiri mai mari, dar suflete mai mici,
autostrăzi mai largi, dar minţi mai înguste.

Bem prea mult, fumăm prea mult,
Cheltuim prea nesăbuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede, ne enervăm prea tare,
Ne culcăm prea târziu, ne sculăm prea obosiţi,
Citim prea puţin, ne uităm prea mult la televizor şi ne rugăm prea rar.

Vorbim prea mult, iubim prea rar şi urâm prea des.

Am adăugat ani vieţii şi nu viaţă anilor.

Am ajuns până la lună şi înapoi, dar avem probleme
când trebuie să traversăm strada să facem
cunoştinţă cu un vecin.

Sunt nişte vremuri în care sunt prea multe vitrine, dar nimic în interior.

Aminteşte-ţi să-ţi petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru că nu vor fi lângă tine o eternitate.

Fă-ţi timp să iubeşti, fă-ţi timp să vorbeşti,
Fă-ţi timp să împărtăşeşti gândurile preţioase pe care le ai.”

miercuri, 7 aprilie 2010

Universitate...

Astăzi am avut puţin timp şi am reuşit să fac câteva poze la Universitate...nu sunt super reuşite, dar mie îmi plac :D